Drumul secret până la miracol

Vindecarea Copilului Interior și Calea Credinței

Londra
15-16 iulie 2023
Vicarage Gate, 
London W8 4HN 

Drumul secret până la miracol

Vindecarea Copilului Interior și Calea Credinței

Londra
15-16 iulie 2023
Vicarage Gate, 
London W8 4HN
countdown
00 Years 00 Months 00 Weeks 00 Days 00 Hours 00 Minutes 00 Seconds
countdown
00 Years 00 Months 00 Weeks 00 Days 00 Hours 00 Minutes 00 Seconds

Misiunea noastră

A împărtăși și a da mai departe puterea și grația de a trăi în fluxul divin al manifestării este unul dintre cei mai importanți pași ai evoluției spirituale. Pentru că o lume vindecată și care se hrănește de la sursa primordială a energiei divine este lumea pe care ne-o dorim cu toții, pentru noi și pentru cei pe care îi iubim. Împreună putem trăi o viață miraculoasă, trăită în iubire, abundență și putere.
Această ascensiune împreună este misiunea pe care ne-o asumăm.
Nu poți crea miracolul în viața ta, așa cum nici dragostea nu o poți construi tu singur. Iar asta se întâmplă pentru că ambele sunt manifestări ale divinității. Dumnezeu este miracol, Dumnezeu este iubire. Putem, însă, să creăm condițiile cele mai bune pentru a aduce în viața noastră miracole sau dragoste și să le invităm într-o existență în care să le fie ușor să apară. 

Cum facem asta? 

Vom învăța împreună în cadrul evenimentului „Drumul secret până la miracol. Vindecarea Copilului Interior și calea credinței”, stabilind pașii de urmat pentru răsturnarea vieților noastre spre miracol, spre dragoste. 

Două femei cu cariere și reputații la nivel de excelență, lidere în comunitățile lor, își pun laolaltă energia și cunoașterea într-un eveniment unic, care adună atât valori culturale, cât și ale dezvoltării personale și evoluției spirituale. 

Pregătite pentru un dialog generator de revelații și o întâlnire interactivă cu publicul, Oana Stoianovici și Alice Năstase Buciuta vor fi gazdele unei întâlniri excepționale care va furniza atât informații valoroase, inedite, revelatoare și emoționante, cât și instrumente practice, de utilizat în ritualurile evoluției și vindecării.

În cadrul evenimentului prin muzică, carte și discuții libere, vom discuta despre principiile pe care le putem urma pentru a trăi o viață curată și a netezi propriul drum către credință și miracol.

În această călătorie vom fi însoțiți de poveștile pline de har ale lui Alice Năstase Buciuta iar meditația de activare a Copilului Interior condusă de Oana Stoianovici, în cadrul întâlnirii, va deschide porțile energiei manifestării.

A doua zi, veți puteți accesa starea miracolului și a credinței 
printr-un workshop dedicat Copilului Interior - calea înapoi către Sine, facilitat de Oana Stoianovici.

* Cartea "Cele mai înalte uimiri" va fi lansată în cadrul evenimentului.
În cadrul evenimentului prin muzică, carte și discuții libere vom discuta despre principiile pe care le putem urma pentru a trăi o viață curată și a netezi propriul drum către credință și miracol.

În această călătorie vom fi însoțiți de poveștile pline de har ale lui Alice Năstase Buciuta și meditația de activare a Copilului Interior condusă de Oana Stoianovici, în cadrul întâlnirii, va deschide porțile energiei manifestării.

A doua zi, veți puteți accesa starea miracolului și a credinței printr-un workshop dedicat Copilului Interior - calea înapoi către Sine, facilitat de către Oana Stoinaovici.

* Cartea va fi lansată în cadrul evenimentului.
În cadrul evenimentului prin muzică, carte și discuții libere vom discuta despre principiile pe care le putem urma pentru a trăi o viață curată și a netezi propriul drum către credință și miracol.

În această călătorie vom fi însoțiți de muzica angelică a lui Adrian Naidin, de poveștile pline de har ale lui Alice Năstase Buciuta și meditația de activare a Copilului Interior condusă de Oana Stoianovici, în cadrul întâlnirii va deschide porțile energiei manifestării.

A doua zi veți, puteți accesa starea miracolului și a credinței printr-un workshop dedicat Copilului Interior - calea înapoi către Sine, facilitate de către Oana Stoinaovici.

* Cartea va fi lansată în cadrul evenimentului.
Cele mai puternice vindecări și transformări pe care le-am experimentat de-a lungul vieții s-au petrecut alături de Copilul Interior. Conexiunea cu el/ea m-a învățat să generez iubirea, siguranța și încrederea de care am nevoie pentru a mă simți împlinită.

Copilul Interior m-a învățat cum să am grijă de acea parte din mine care are nevoie de protecție și afecțiune și cum să împuternicesc adultul să ia acțiune și să mă las condusă de divinitate și înțelepciunea interioară către miracolele după care Sufletul meu tânjea.

Prin intermediul acestei eveniment special, mi-am dorit să îți pot oferi și ȚIE acces la tărâmul Copilului Interior și să îți povestesc mai multe despre metoda care a schimbat viața a mii de studenți în cele mai incredibile moduri.

Dacă vrei să faci un pas mai aproape darurile tale și să-ți recâștigi încrederea și iubirea de sine, nu poți rata aceste eveniment unic!
"Cele mai puternice vindecări și transformări pe care le-am experimentat de-a lungul vieții s-au petrecut alături de Copilul Interior. Conexiunea cu el/ea m-a învățat să generez iubirea, siguranța și încrederea de care am nevoie pentru a mă simți împlinită.

Copilul Interior m-a învățat cum să am grijă de acea parte din mine care are nevoie de protecție și afecțiune și cum să împuternicesc adultul să ia acțiune și să mă las condusă de divinitate și înțelepciunea interioară către miracolele după care Sufletul meu tânjea.

Prin intermediul acestei eveniment special, mi-am dorit să îți pot oferi și ȚIE acces la tărâmul Copilului Interior și să îți povestesc mai multe despre metoda care a schimbat viața a mii de cursanți în cele mai incredibile moduri.

Dacă vrei să faci un pas mai aproape darurile tale și să-ți recâștigi încrederea și iubirea de sine, nu poți rata acest eveniment unic."

Cred în poezia care vindecă lumea, cred în artă și în frumusețe, cred în adevărul cunoașterii ghidate de maeștri spirituali care au descoperit înaintea noastră drumurile ce duc mai repede și mai bine la iubirea divină. Și o recunosc pe Oana Stoianovici drept călăuză puternică, salvatoare, vindecătoare. Metoda ei de vindecare emoțională prin întâlnirea Copilului Interior m-a condus, în cel mai firesc, dar neașteptat mod cu putință, la iubirea de sine și la energia adultă, asumată, înțeleaptă, după care tânjisem întreaga viață.

Alice Năstase Buciuta
Detaliile evenimentului

UNDE

Acest eveniment are loc LIVE, la Londra, în minunata biserică St Mary Abbots, situată pe Vicarage Gate, London W8 4HN.

CÂND

15-16 iulie, 2023.

SÂMBĂTĂ, 15 iulie 2023, ora 6pm - 9pm (London, UK),
Sala Theatre

 "Drumul secret până la miracol. Vindecarea Copilului Interior și calea credinței".

Speakerii principali, Oana Stoianovici și Alice Năstase Buciuta, vor fi gazdele tale și vor oferi informații valoroase, inedite și emoționante despre principiile unei vieți trăite prin credința și miracol. În ziua evenimentului se va lansa și cartea " Cele mai înalte uimiri".

DUMINICĂ, 16 iulie 2023, ora 10am - 3pm (London, UK,
Sala The Long Room

Workshop "Copilului Interior - calea înapoi către Sine".

În această zi, accentul evenimentului va fi pus pe metoda de vindecare "Copilului Interior - calea înapoi către Sine". Oana Stoianovici va facilita un workshop transformațional, dedicat Copilului Interior. Acest workshop îți va oferi instrumente practice pentru a lucra cu metoda Copilul Interior și pentru a-ți recâștiga încrederea, iubirea de sine și bucuria de a fi.

Investiția ta

Alege evenimentul la care vrei să participi și rezervă-ți locul prin apăsarea butonului de mai jos.

Ziua 1
Calea Credinței
£
35
  • Sâmbătă, 15 iulie @ 6pm
  • Pășește pe Calea Credinței prin poveștile pline de har ale lui Alice Năstase Buciuta și meditația de activare a Copilului Interior, condusă de Oana Stoianovici.
Ziua 2
Copilul Interior
£
65
  • Duminică, 16 iulie @ 10am
  • Acces la workshopul transformațional Copilul Interior, facilitat de Oana Stoianovici. Durata acestui workshop este de cinci ore.
Ziua 1
Calea Credinței

£ 35

Sâmbătă, 15 iulie @ ORA

Pășește pe Calea Credinței prin poveștile pline de har ale lui Alice Năstase Buciuta și meditația de activare a Copilului Interior condusă de Oana Stoianovici, totul pe muzica angelică a lui Adrian Naidin.
Ziua 2
Copilul Interior

£ 65

Duminică, 16 iulie @ ORA

Acces la workshopul transformațional
Copilul Interior, facilitat de Oana Stoianovici.
VIP Pack
£100
£
87

  • 15-16 iulie
  • Prin achiziționarea Pachetului VIP ai acces la ambele evenimente.

Gazdele tale

Alice Năstase Buciuta

Cu douăzeci și cinci de ani de carieră strălucită în jurnalism și publishing, cu peste zece volume devenite best-seller-uri, precum „Noi suntem zeițe”, „Dragostea e un bonsai” sau „Splendida banalitate”, Alice Năstase Buciuta este o personalitate a lumii culturale cu reușite atât pe tărâm literar, cât și jurnalistic. Stabilită din anul 2021 în Marea Britanie, a inițiat pe tărâm britanic proiectul editorial „Inimile vorbesc românește” și a devenit președinta Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Marea Britanie.

Emisiunile realizate la televiziunea Canal 33 România și cele radiofonice de la Romanian Radio London (unde a colaborat în anii 2021 și 2023) au apropiat-o și mai mult de lumea spiritualității și a dezvoltării personale.

De-a lungul anilor a realizat interviuri de mare valoare cu cei mai însemnați maeștri spirituali, lideri sau facilitatori ai țării noastre. Din anul 2020, a inițiat colecția de antologii dedicate miracolelor, publicând volumele „Cele mai frumoase miracole” (2021), „Cele mai curate minuni” (2022) și „Cele mai înalte uimiri” (2023) cărți care s-au vândut în peste zece mii de exemplare.

Cu un doctorat în științe politice, absolventă de filologie și psihologie, lector universitar colaborator al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alice Năstase Buciuta glisează între tărâmurile cunoașterii în căutarea adevărurilor și revelațiilor care să schimbe lumea înspre lumină, divinitate și prosperitate. 

Oana Stoianovici

Oana Stoianovici are o experiență internațională de peste două decenii în programe de coaching și leadership transformațional. 

Încă de la vârsta de 18 ani s-a dedicat domeniului dezvoltării personale, dovedind calități excepționale de leader și coach, pe care a continuat să le dezvolte de-a lungul timpului.

A călătorit în întreaga lume pentru a conduce programe de leadership și a mers prin toate ungherele pământului pentru a învăța nemijlocit de la cei mai buni maeștri, fiind în căutarea celor mai eficiente practici de vindecare și înarmată cu dorința de a înțelege și experimenta ritualurile de inițiere spirituală în comunitățile tradiționale.

Inspirată în special de practicile Tao și Tantra, în ultimii zece ani, Oana Stoianovici s-a concentrat mai ales asupra practicilor de vindecare cuantică și a ritualurilor de trecere, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Pe baza acestei cunoașteri vaste și a experimentării directe, Oana a dezvoltat mai multe programe originale, precum “Ritualul de trecere în feminitatea matură” sau metoda originală de vindecare emoțională prin intermediul Copilului Interior, ale căror rezultate excepționale sunt certificate de miile de testimoniale ale celor ce au străbătut programele create ea, având rezultate și vindecări absolut spectaculoase.

Oana Stoianovici a condus zeci de retreat-uri și a susținut mii de workshopuri în întreaga lume.

Din anul 2017, este CEO și Fondator al The Feminine, un proiect internațional, un manifest al valorilor feminității și ale umanității din noi. 

Oana Stoianovici

Oana Stoianovici are o experiență internațională de aproape două decenii în programe de coaching și leadership transformațional. 

Încă de la vârsta de 18 ani s-a dedicat domeniului dezvoltării personale, dovedind calități excepționale de leader și coach, pe care a continuat să le dezvolte de-a lungul timpului.

A călătorit în întreaga lume pentru a conduce programe de leadership și a mers prin toate ungherele pământului pentru a învăța nemijlocit de la cei mai buni maeștri, fiind în căutarea celor mai eficiente practici de vindecare și înarmată cu dorința de a înțelege și experimenta ritualurile de inițiere spirituală în comunitățile tradiționale.

Inspirată în special de practicile Tao și Tantra, în ultimii zece ani, Oana Stoianovici s-a concentrat mai ales asupra practicilor de vindecare cuantică și a ritualurilor de trecere, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Pe baza acestei cunoașteri vaste și a experimentării directe, Oana a dezvoltat mai multe programe originale, precum “Ritualul de trecere în feminitatea matură” sau metoda originală de vindecare emoțională prin intermediul Copilului Interior, ale căror rezultate excepționale sunt certificate de miile de testimoniale ale celor ce au străbătut programele create ea, având rezultate și vindecări absolut spectaculoase.

Oana Stoianovici a condus zeci de retreat-uri și a susținut mii de workshopuri în întreaga lume.

Din anul 2017, este CEO și Fondator al The Feminine, un proiect internațional, un manifest al valorilor feminității și ale umanității din noi. 
Povești adevărate
„Datorită Copilului Interior am ieșit din rolul de victimă în care trăiam constant. Am învățat să mă iubesc, să mă accept și mi-am descoperit bucuria interioară. Mi-am găsit pasiunea și în meseria mea și am învățat să manifest abundență financiară.”
Cristina
„Alături de Copilul Interior am înțeles cât de important este mediul în care trăiesc și ce impact are asupra mea și a felului în care mă raportez la mine.
M-am simțit înțeleasă și sprijinită.”
Mihaela
„Copilul Interior te scapă de dependențe, pentru că îți arată cum să te conectezi la comorile din lumea ta interioară. Este un proces pentru oamenii care au curajul să afle cine sunt ei cu adevărat și care este misiunea lor în viața asta.”
Ana
„Am reușit să trec mai ușor peste mutarea într-o altă țară, departe de familie, prieteni și iubit. Fără ancora pe care am avut-o în Copilul Interior, mi-ar fi fost mult mai greu. Este, cu adevărat, din suflet, pentru suflet.”
Ruxandra

„Copilul Interior te învață să fii mai mult și să faci mai puțin.
Te ajuta să nu fugi de propriile emoții și să înțelegi că ai puterea de a schimba lucrurile după dorința inimii tale.”
Axenia
„Copilul Interior m-a oglindit pe mine, cu emoțiile, fricile și blocajele mele. Mi-a arătat cum să nu mă mai judec și cum să mă accept, să mă iubesc și să devin creatorul vieții mele.”
Cristina
„Alături de Copilul Interior am înțeles cât de important este mediul în care trăiesc și ce impact are asupra mea și a felului în care mă raportez la mine.
M-am simțit înțeleasă și sprijinită.”
Michaela
„Copilul Interior m-a oglindit pe mine, cu emoțiile, fricile și blocajele mele.
Mi-a arătat cum să nu mă mai judec și cum să mă accept, să mă iubesc și să devin creatorul vieții mele.”
Cristina

Beneficii, pe scurt

Evenimentele în care oamenii se adună în jurul lui Alice Năstase Buciuta ridică energiile până la nivelul la care revelațiile se nasc cu ușurință, iar miracolele ajung să le fie tuturor la îndemână. Există oameni care fac legătura între oameni și oameni care fac legătura între lumi. Alice este și una, și cealaltă.

Alături de ea, Oana Stoianovici prin conexiunea cu Copilul interior reușește să faciliteze accesul către miracol și să îl ofere nestingherit tuturor celor care vor să pășească pe Calea Credinței și Iubirii.

Evenimentul „Drumul secret până la miracol. Vindecarea Copilului Interior și calea credinței” include meditații și practici care te ajută să îți liniștești mintea, să îți relaxezi corpul și să intri într-o stare de prezență și conștiență sporită, cu beneficii directe asupra stării de bine și echilibru.

Ai acces la informații valoroase, precum și la instrumente practice pe care le poți utiliza în procesul de evoluție și vindecare personală.

În workshopul de vindecare prin accesarea Copilului Interior vei putea păși nemijlocit pe calea miracolului și vei dobândi uneltele prin care să îl manifești.
O lume vindecată și care se hrănește de la sursa primordială a energiei divine este lumea pe care ne-o dorim cu toții, pentru noi și pentru cei pe care îi iubim.
Unde și când are loc evenimentul?
Evenimentul „Drumul secret până la miracol. Vindecarea Copilului Interior și calea credinței” are loc la LONDRA, în superba biserică St Mary Abbots, situată pe Vicarage Gate, London W8 4HN, între 15-16 iulie 2023.
CUSTOM JAVASCRIPT / HTML
Care este durata și structura exactă a evenimentului?
Evenimentul este împărțit în două părți, astfel:

SÂMBĂTĂ, 15 iulie 2023 - "Drumul secret până la miracol. Vindecarea Copilului Interior și calea credinței". Speakerii principali, Oana Stoianovici și Alice Năstase Buciuta, vor fi gazdele întâlnirii și vor oferi informații valoroase, inedite și emoționante despre principiile unei vieți trăite prin credința și miracol. În cadrul evenimentului se va lansa și cartea "Cele mai înalte uimiri", care va putea fi achiziționată la finalul evenimentului.

DUMINICĂ, 16 iulie 2023 -  În această zi, accentul evenimentului va fi pus pe metoda de vindecare "Copilului Interior - calea înapoi către Sine". Oana Stoianovici va facilita un workshop transformațional, dedicat Copilului Interior. Acest workshop îți va oferi instrumente practice pentru a lucra cu metoda Copilul Interior și pentru a-ți recâștiga încrederea și iubirea de sine.
Care sunt metodele de plată?
Poți efectua plata rapid și în siguranță, prin card de credit sau debit, folosind butonul de mai sus, pe care scrie PLĂTEȘTE ÎN SIGURANȚĂ. 
Se transmite aceste eveniment și online?
Nu, acest eveniment nu va fi transmis prin streaming online.
De unde pot cumpăra cartea "Cele mai înalte uimiri"?
Cartea va fi lansata în cadrul evenimentului, de unde o vei putea achiziționa în format tipărit.